Intrebari frecvente

1. Construim Casele prezentate?

Raspuns – Ne ocupam Exclusiv de partea de Proiectare, Urmarire de Șantier și Consultanță pe toată perioada Execuției. Avem rolul de “avocat” al Beneficiarului, rol de a apara interesele acestuia, iar prin procesul de urmărire de șantier Garanția cea mai mare de bună execuție.
Cadrul Legal nici nu admite Proiectantul si Constructorul a fi una și aceeași persoană pentru că astfel Beneficiarul ar fi privat de o păreare imparțială.

2. Sunt proiecte gata făcute? Se pot aduce “mici” modificari la ele?

Raspuns – Nu sunt proiecte gata facute, proiecte-tip, sunt proiecte care se realizează pas cu pas, în mod firesc, pornind de la dorințele Beneficiarului (spații, suprafețe, număr de niveluri, amplasare pe teren, estetică) și de la teren (lungime, lățime, însorire, vecinatați). Ideile adunate reprezintă Teme ale Frumosului.
Mai mult de atât, sunt proiecte Urmărite până la finalizarea Execuției.

3. De ce un proiect personalizat?

Raspuns – Un proiect în care în primul rând Beneficiarul se regăsește. Toate ideile și dorințele transformate în Frumos. Este vorba de o Locuință și ea este parte din realizările vieții. Nimic nu este impus, totul se creează, se “naște”.

4. Se cunosc costurile de realizare ale proiectului?

Raspuns – Este un proiect Economic. O permanentă legatură între Proiect și Costurile de Realizare. În plus Beneficiarul cunoaște la final, după dialogul în urma proiectării, și modalitațile de abordare a soluțiilor avantajoase.
Este un proiect Sigur. Nimic nu este necunoscut, nimic nu este în final după noroc sau la întamplare. Este un proiect conceput pentru acel teren și urmărit in Execuție. Este un proiect Cunoscut în întregime de catre Beneficiar. Dialogul de pe parcursul proiectului ajută la înțelegrea soluțiilor. Nu este nimic abstract.

5. Proiectele sunt complete? Ce conține proiectul?

Raspuns – Proiectele sunt complete, ele conțin toată documentația de care are nevoie Beneficiarul – atât documentația necesară obținerii Autorizării de Construire cât și documentația necesară Construirii efective – Detalii de Execuție si Liste de Cantități de materiale.
Proiectele conțin toate Specialitățile necesare: Arhitectură, Structură, Instalații Termice, Electrice, Sanitare și Ventilație.

6. Care este Durata de execuție a unui Proiect?

Raspuns – În funcție de complexitatea proiectului și a soluțiilor acceptate de către Beneficiar durata de execuție a unui proiect este de maximum 2-3 săptămâni de la data stabilirii soluției de Arhitectură (practic 3-4 zile pentru elaborarea Documentației pentru Autorizația de Construire și aproximativ 2 săptămâni pentru Detalii de Execuție pe fiecare specialitate).

7. Care este diferența dintre un proiect tip și unul personalizat?

Raspuns – Un proiect tip este mereu un proiect ieftin ca preț, dar scump de realizat. De ce? Pentru că orice casă-tip este proiectată cu posibilitatea amplasării pe orice tip de teren. De ex: nisip-malul mării, mlaștină-malul lacului, argilos, umplutură de teren etc. În concluzie structura (cantitatea de fier și de beton) va fi supradimensionată pentru a face față terenului.
Un proiect personalizat se realizează pe baza unui foraj (un studiu geotehnic) ce va determina precis cantitațile de materiale necesare pentru Execuție, fară materiale și bani pierduți.

8. Pierdem timp cu un proiect personalizat?

Raspuns – Majoritatea celor ce comercializează proiecte-tip susțin ca Beneficiarul nu pierde timpul cu partea de Proiectare și acest lucru reprezintă avantajul său.
Nu, un proiect nu este o pastilă de înghițit. Partea de Proiectare este etapa în care fiecare om își regăsește propriile dorințe, înțelege și poate modela toate detaliile viitoarei locuințe. În plus un proiect personalizat este și un proiect urmărit pe perioada Execuției ce garantează materializarea visului împlinit.
Nu este firesc ca Beneficiarul pe perioada Execuției să fie supus întrebărilor Constructorului (cum facem?, din ce facem? etc.) și să fie pus în situația de a lua decizii singur.

9. Care sunt etapele realizarii constructiei?

Raspuns – Etapele realizarii constructiei sunt prezentate in pagina Etapele construirii